4.3.2 Sărăcie
Venitul oferă acces oamenilor la bunuri de consum și necesitățile de bază și este, prin urmare, o condiție prealabilă importantă pentru satisfacerea nevoilor de bază, în plus, veniturile reprezintă o bază pentru acumularea de avere, achiziția de proprietăți și securitatea socială. Dezavantajele din venit reduc oportunitățile de consum și determină/condiționează adesea o ofertă insuficientă în alte domenii, cum ar fi situația locativă sau participarea la viața socială și culturală (vezi Häfelinger, Lampert, Sass și Ziese 2005).
Sărăcia se calculează folosind o scală dezvoltată de OECD. Dacă oamenii au un venit net lunar mai mic de 60% din venitul social mediu general, sunt considerați în risc de sărăcie (a se vedea Häfelinger, Lampert, Sass și Ziese 2005). În 2016, 23,5% din populația din Uniunea Europeană era în pericol/amenințată de sărăcie sau excludere socială. Cu 40,4% din populație cu risc de sărăcie, Bulgaria are unele dintre cele mai mari cifre din UE. În Grecia și România, mai mult de o treime din populație era în pericol/amenințată de sărăcie (a se vedea Uniunea Europeană / Eurostat, 2018).
Cu toate acestea, grupul de persoane afectate de sărăcie prezintă la nivel mondial o mobilitate. Acest grup se află într-o permanentă schimbare, deoarece oamenii intră în sărăcie în orice moment sau pășesc dincolo de pragul sărăciei. Acest lucru este, de asemenea, legat de deblocarea relațiilor de muncă, deoarece în multe profesii contractele permanente și, prin urmare, planificarea securității nu mai pot fi găsite. Prin urmare, se poate stabili că grupul de persoane care trăiește în sărăcie nu este o masă uniformă, egală, de oameni, ci mai degrabă o adunare de numeroase persoane, toate situându-se sub pragul menționat la momentul măsurat (a se vedea Comisia Europeană, 2013).
Sărăcia este un fenomen socio-economic multidimensional care depinde de o parte de condițiile de drept economic, social și de muncă, iar pe de altă parte de factori individuali precum educația, starea de sănătate sau incluziunea socială (vezi Grundiza și Vilaplana, 2013) .
Persoanele afectate de sărăcie sunt mai predispuse la un comportament riscant pentru sănătate, în majoritate au o dietă nesănătoasă și consum de alcool, insuficientă activitate fizică sau efort fizic foarte ridicat și acces slab la asistență medicală. Acest lucru duce la o incidență crescută a plângerilor fizice și a bolilor și la o evaluare slabă a propriei sănătăți (cf. Häfelinger et al 2005; Lampert et al 2018).
Satisfacția cu propria viață, în special cu situația financiară, depinde foarte mult de educația individului. Persoanele care trăiesc în special în sărăcie au dificultăți în a acoperi cheltuielile de bază. Deseori le lipsesc resursele pentru a plăti, de exemplu, cheltuielile de chirie sau de încălzire, cele pentru carne sau pește la fiecare două zile sau pentru a finanța un televizor sau un telefon. Cheltuieli neașteptate pentru participare culturală și socială, precum și educație, de ex. excursiile școlare, vizitele la teatru sau achiziționarea de cărți și materiale de învățare nu pot fi finanţate. Odată cu criza financiară din 2013, 39,4% dintre cetățenii*cetățenele UE nu au putut să plătească pentru cheltuieli neașteptate. Aceste limitări în viața oamenilor prezintă o problemă considerabilă și au un impact puternic asupra satisfacției vieții, sănătății și participării sociale (a se vedea Eurostat, 2015).
Situația locativă/de viață în special este asociată cu cheltuieli mari pentru mulți oameni. În 2012, 11% din toți cetățenii*cetățenele europeni/europene au cheltuit peste 40% din venituri pe chirii și costuri auxiliare. În unele cazuri, oamenii sunt copleșiți de cheltuieli, astfel încât este posibil să fie nevoiți să trăiască în condiții de trai precare sau să facă economii în alte zone. În 2013, 23,5% dintre persoanele cu risc de sărăcie în UE au locuit în spații de cazare care aveau, de exemplu, acoperișuri neetanșe, pereți și plafoane ude sau mucegai, ceea ce, printre altele, duce la riscuri pentru sănătate și stare proastă de sănătate. O legătură între venit și satisfacția cu situația locativă poate fi, de asemenea, găsită. În special, țările cu un venit mediu mai mic comparativ cu celelalte state membre ale UE au confirmat această legătură (a se vedea Eurostat, 2015).
În categoria sărăciei, trebuie să se ia în considerare clasismul. Aici, discriminarea înseamnă nu numai o prejudecată, ci și cele cinci forme de opresiune în conformitate cu Iris M. Young (cf. Reuscher 2013):
- Exploatarea nu se bazează pe faptul că unii indivizi au bunuri mari sau bogăție financiară, iar alții au puțin sau nimic, ci că divizarea socială a sarcinilor se bazează pe un proces social care este echivalent cu relația dintre putere și inegalitate.
- Marginalizarea înseamnă că indivizii sunt clasificați ca fiind utili și neutili, pe baza caracteristicilor și abilităților lor și, prin urmare, sunt excluși de pe piața muncii, de exemplu.
- Violența nu este înțeleasă ca o violență fizică sau psihică, ci mai degrabă caracterul social sistematic și protejat instituțional și acceptat de societate. De exemplu, violența împotriva membrilor unui grup este menționată pur și simplu din motivul că aceștia sunt membri ai grupului.
- Neputința se referă la ordinea socială de muncă, in care unii oameni au o putere limitata asupra altora si, astfel puterea decizionala. Cei neputincioși își pot extinde cu greu, sau deloc, abilitățile și posibilitățile și astfel sunt prinși în pozițiile lor.
- Imperialismul cultural, o strategie de excludere care face chiar ca grupurile discriminate să se aprecieze pe sine ca Celălalt. Experiențele și cultura grupului dominant sunt acceptate ca fiind universal valabile și deven norma.
Fenomenul clasismului a fost discutat și utilizând/folosind alți termeni, cum ar fi în cadrul societății de clasă a lui Karl Max în cadrul capitalismului. O clasă este favorizată în mod sistematic față de alta (vezi FES Landesbüro Thüringen 2016). Potrivit lui Young, suprimarea unei clase este adânc înrădăcinată și împletită. Ea urmează unui model social de norme și valori care nu sunt puse sub semnul întrebării și nu sunt reflectate.
Sărăcia copiilor
Să trăiești în sărăcie nu are doar un impact negativ asupra părinților; În special copiii au deseori probleme la școală și cu sănătatea lor. Traiul înghesuit, banii puțini pentru alimentație sănătoasă, educație, hobby-uri sau vacanțe sunt doar câteva exemple ale dificultăților pe care cu care se confruntă părinții. Copiii care cresc în sărăcie sunt excluși în cea mai mare parte din multe activități sociale și culturale, care sunt foarte normale pentru semenii lor. A avea multe cărți acasă, a merge la cinema, procurarea un computer, a unei mașini de spălat sau a invita prieteni acasă la cină este imposibil pentru mulți copii. În plus, de obicei, copiii au șanse mai slabe la școală, sunt afectați structural de discriminare directă și indirectă în sistemul de educație, iar acest lucru reduce posibilitatea de a duce ulterior o viață în afara sărăciei (vezi Menne & Stein, 2017).
În UE, 24,9% dintre copiii din UE au fost afectați de sărăcie în 2017. Venitul părinților are, în special, un impact semnificativ asupra situației financiare a copiilor. Dar nu numai părinții șomeri au un risc crescut de sărăcie, gospodăriile cu puține ore de muncă pe săptămână au prezentat și un risc crescut (a se vedea Eurostat, 2019). Posibilitățile părinților de a-și susține copilul și de a transmite importanța unei bune educații pentru viața lor viitoare au un impact puternic asupra educației copiilor, pe lângă educația părinților. Întrucât educația este una dintre cele mai importante premise pentru reducerea riscului de sărăcie și obținerea stabilității financiare, diverse programe vizează promovarea educației copiilor (vezi Grundiza și Lopez, 2013).
Sărăcia vârstnicilor
Dar nu numai copiii suferă în mod deosebit de grav de riscul sărăciei - și pensionarii*pensionarele pot fi afectați*afectate și de sărăcie. În 2017, 18,2% dintre cei peste 65 de ani din UE au trăit în sărăcie (a se vedea Eurostat, 2019). Aproape o cincime din populație avea 65 de ani și mai mult în 2017. Datorită ratelor scăzute de natalitate și a speranței de viață mai mari, structura populației se schimbă spre o proporție mai mare de persoane în vârstă, așa-numita piramidă de vârstă (vezi Eurostat, 2018). Situația economică a pensionarilor*pensionarelor este definită de pensiile primite. De asemenea, activele private și pensiile private joacă un rol, care este aproape imposibil de crescut după pensionare. De obicei, pensia depinde de valoarea contribuției plătite la asigurarea respectivă. Sărăcia la bătrânețe rezultă, de obicei, dintr-o contribuție plătită scăzută și deci o pensie redusă/scăzută dacă, de exemplu, oamenii erau șomeri de multă vreme sau erau angajați în ocupație atipică.
Componența gospodăriilor joacă, de asemenea, un rol, în comparație cu persoanele singure, cuplurile în vârstă sunt mai puțin afectate de sărăcie (vezi Blömer et al., 2017). Este interesant să ne uităm la anii susceptibili de a fi încă în viață la 65 de ani: femeile au o speranță de viață de 65 la 21,2 ani, bărbații la 17,9 ani. Mai presus de toate, este important să se ia în considerare sănătatea și accesul la o îngrijire medicală bună, deoarece multimorbiditatea și disconforturile fizice cresc în special la bătrânețe. De la vârsta de 65 de ani, bărbații și femeile se pot aștepta să fie în stare bună de sănătate pentru o medie de 9,4 ani, astfel încât în jur de 12 ani cu deficiențe de sănătate și, în funcție de sistemul de asigurare, cheltuieli suplimentare care sunt adesea suportate de membrii familiei (a se vedea Eurostat , 2015).
Și aici, persoanele din grupurile defavorizate din punct de vedere social sunt mai afectate de neajunsuri/deficiențe de sănătate și de simptome decât de un grup de persoane comparativ mai bine poziționat. 16,7% dintre femei, în special, în vârstă de 65 de ani și peste, sunt întotdeauna sau deseori restricționate din cauza eforturilor/problemelor de sănătate în contactele lor sociale; bărbații nu au prezentat diferențe între grupurile de populație (vezi Hoebel; Kuntz; Kroll; Lampert & Müters, 2017). Când au fost întrebați dacă persoanele în vârstă de 65 de ani și peste au trăit calmi, relaxati și fericiți în ultimele patru săptămâni pline de viață, majoritatea persoanelor cu statut social scăzut a răspuns nu și a considerat că starea lor de sănătate/bine este mai rea decât grupurile sociale superioare (vezi Hoebel; Kuntz ; Kroll; Lampert & Müters, 2017).
Dificultăți la bătrânețe
Pe lângă dificultățile și problemele care rezultă din sărăcie, mulți pensionari*multe pensionare se confruntă cu restricții de sănătate și performanță mintală. La bătrânețe, mulți au nevoie de ajutor pentru sarcinile zilnice, igiena corporală și stilul de viață. Populația în vârstă are, în special, o semnificație deosebită și influențează societatea, fie în propriile familii, fie în mediul social (cf. OMS, 2015). Dar tocmai problemele de sănătate restricționează masiv participarea socială și mobilitatea oamenilor, astfel încât acestea au un risc mai mare de a trăi izolat. Mai presus de toate, participarea socială promovează bunăstarea oamenilor, este o motivație pentru a părăsi casa și, astfel, de a fi în mișcare și a rămâne (vezi OMS, 2015). Persoanele în vârstă au nevoie de următoarele oportunități și abilități pentru a spori bunăstarea și participarea la bătrânețe:
- satisfacerea nevoilor de bază
- învațare, creștere și luare de decizii
- mobilitate
- construire și menținere de relații
- contribuire cu ceva la societate, familie sau cercul de prieteni și cunoscuți
Menținerea și promovarea acestor abilități este importantă, astfel încât persoanele în vârstă să poată efectua lucrările care contează pentru ei. Satisfacerea nevoilor de bază reprezintă securitatea personală și financiară, precum și cazarea adecvată. De asemenea, pensionarii*pensionarele doresc să crească la bătrânețe, astfel încât să își poată extinde cunoștințele și să participe la progres, de exemplu în domeniul tehnologiei. Ei ar dori să continue să fie percepuți ca parte a societății și să fie implicați. Acesta este singurul mod în care își pot menține identitatea, sensul vieții și interesul pentru viață (vezi OMS, 2015).
Menținerea mobilității, fie prin intermediul propriului corp sau cu ajutorul unor mijloace, nu numai că permite să v deplasarea în propriul mediu de viață, dar oferă acces și la magazine, servicii și oportunități sociale și culturale. Relațiile personale sunt, de asemenea, influențate, fie cu familia sau cu prietenii*prietenele. Relațiile au un impact asupra vieții în ansamblu, acționează ca o resursă și au efecte pozitive asupra bunăstării, sănătății și sensului vieții oamenilor (cf. OMS, 2015).
Lipsa relațiilor personale și a contactelor determină singurătatea până la izolare, sănătatea mai precară și comportamentul mai riscant (vezi OMS, 2015). Pe lângă relații, sentimentul de participare este un factor de influență important. Munca, în sensul cel mai larg al cuvântului și nu întotdeauna în forma tradițională a muncii plătite, oferă oamenilor un sentiment de împlinire și își promovează sănătatea și abilitățile cognitive și sociale (vezi OMS, 2015).
Stereotipurile despre persoanele în vârstă spun, de obicei, că sunt uituce și nu mai sunt capabile să învețe sau să ia decizii. Faptul că aceste afirmații nu se aplică grupului mare și divers de persoane în vârstă nu le protejează de discriminare. În epoca schimbărilor demografice, țările se confruntă cu multe provocări - costurile crescute preconizate ale sistemului de sănătate și social sunt doar un exemplu. Cu toate acestea, măsurile orientate cu privire la punctele menționate mai sus pot avea un impact pozitiv asupra stării de bine și a sănătății și, astfel, îmbunătățesc viața populației în vârstă (vezi OMS, 2015).
